January 25, 2021

Despre Industriile Creative – Arhitectură

Următorul articol din seria Industriilor Creative are în vizor arhitectura – un domeniu
complex ce îmbină știința și arta, al cărui scop este armonizarea funcțională și estetică în mediul
natural. Arhitectura este o formă de organizare a spațiului, care până la sfârșitul secolului trecut, era
considerată „decorație a structurii” conform lui John Ruskin, urmând ca F.L. Wright să redefinească
arhitectura prin integrarea organică a structurilor în natură.
Pe parcursul istoriei, arhitectura traversează diverse etape, de la Clasică, Barocă, Gotică la
Bauhaus, Rococo, Art Nouveau, acestea fiind doar câteva dintre punctele cheie care marchează
evoluția arhitecturii, în directă relație cu transformările socio-politice ale vremii.
Tema sustenabilității este din ce în ce mai discutată și în arhitectură, opinia generală a mai
multor arhitecți specializați fiind cea legată de spații bine gândite, optimizarea nevoilor, materiale
sustenabile, reutilizarea construcțiilor și a produselor deja existente. Un exemplu concret ar fi
„Mobila verde” (BIG & Vestre), o clădire proiectată de firma de arhitectură Bjarke Ingels Group
pentru un producător de mobilier urban. Această fabrică își propune să fie cea mai ecologică fabrică
de mobilă din lume, amplasată în mijlocul pădurii norvegiene, generând cu 50% mai puține emisii
de gaz decât o fabrică obișnuită. Panouri solare, puțuri geotermale, cherestea locală, beton cu
conținut redus de carbon sunt câteva dintre elementele esențiale sustenabile. Un alt exemplu de
succes este Cube Berlin, o clădire iconică inaugurată înx februarie 2020, în centrul Berlinului,
devenind unul dintre noile spații emergente ce oferă un cadru ideal pentru un imobil office, care
aduce în focus o serie de elemente smart prin sustenabilitate, digitalizare, proiectare și confort.
Așadar, viitorul arhitecturii se rezumă implicit la noi trenduri sustenabile și noi stiluri de
amenajare, câteva dintre acestea fiind: importanța materialelor locale, consum redus și locuințe
inteligente (smart home, sisteme automatizate pentru securitate, temperatură, lumină), spații
deschise, amenajări în stil industrial și predominanța albului (forme asimetrice, absența elementelor,
linii simple, aer minimalist), conștientizarea problemelor de mediu prin reducerea consumului de
energie. În acest caz există și un proiect autohton intitulat „Case Bune” (George Buhnici) care oferă
soluții sustenabile și tehnologizate prin intermediul unor ingineri și arhitecți profesioniști care
încurajează stilul de viață sustenabil și crearea unei locuințe în relație directă cu mediul
înconjurător. Implicit, această industrie creativă se dezvoltă rapid odată cu tot ceea ce presupune
schimbarea climaterică. Un alt trend sustenabil, prezent și în Cluj-Napoca este reprezentat de către
casele pasive, care din punct de vedere energetic au eficiența de 9 kWh/mp/an, iar fiecare casă are
instalație de fotovoltaice de 15 kW.

Arhitectura ca industrie creativă devine un mediu emergent pentru tinerii profesioniști,
provocându-i constant să inoveze prin idei creative care să îmbine esteticul și funcționalul cu soluții
directe ce vizează protecția mediului înconjurător.
Conform proiectelor ONU, până în anul 2100 vor exista 10 miliarde de oameni pe pământ,
deci o creștere și mai mare a energiei. Așadar, sustenabilitatea este mai importantă ca oricând –
câteva resurse regenerabile recomandate de arhitecții care sunt preocupați de proiecte sustenabile
sunt: energia hidro, solară, eoliană; eficientizarea consumului de apă; calitatea foarte bună a aerului
interior; recuperator de căldură.
Această industrie se dezvoltă din ce în ce mai complex, iar proiectele care propun soluții
durabile și viabile, beneficiază de recunoaștere, succes și menținere pe o piață extrem de
concurențială.

TransylvanianMoviePreneurs este un proiect de educație antreprenorială în domeniul Industriilor

Creative și Culturale.

Promotorii acestui proiect sunt Fundația Civitas pentru Societatea Civilă, 23 FILM și PROJECTS –
Islanda.
Proiectul este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021, în cadrul Programul RO-Cultura de
Ministerul Culturii prin Unitatea de Management a Proiectului (UMP).